Angajaţi ai Casei de Pensii Argeş şi oameni care se aflau în clădire, evacuaţi în urma unui incendiu

  • Adelina Mitrache
  • 8 august 2016
  • Social
pompieri

Aproximativ 50 de oameni care se aflau, luni dimineaţa, în sediul Casei de Pensii Argeş, precum şi angajaţi ai acestei instituţii, au fost evacuaţi în urma unui incendiu izbucnit în clădire.

Angajaţii Casei de Pensii Argeş au sunat la 112 să cheme ajutoare, după ce instituţia a fost cuprinsă de un incendiu.

„O autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul Piteşti a intervenit în acestă dimineaţă (luni – n.r.) la o instituţie publică din Argeş, acolo unde a izbucnit un incendiu. Până la sosirea colegilor mei, persoanele aflate în interiorul clădirii fuseseră evacuate. Pompierii au lichidat incendiul rapid. A ars doar un conductor electric. Urmează să stabilim cu exactitate cauza care a declanşat incendiul, dar este posibil ca acesta să fie un scurtcircuit”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Daniel Bădiţeanu.

Potrivit acestuia, la locul incendiului au ajuns şi echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş, dar şi ale companiei de furnizare a energiei electrice.

„Colegii de la ambulanţa SAJ au ajuns pentru a acorda ajutor medical în caz de nevoie pensionarilor sau angajaţilor instituţiei unde s-a produs incendiul, dar nu au existat victime, astfel că nu au intervenit. De asemenea, au ajuns la faţa locului şi reprezentanţi ai CEZ, pentru a verifica dacă totul e în regulă”, a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *