Anchetă finalizată în dosarul Colectiv

Parchetul General a finalizat ancheta în dosarul Colectiv, mai multe persoane, printre care şi acţionarii clubului, urmând să fie trimise în judecată pentru omor din culpă, procurorii menţionând că „în indolenţa vecină cu intenţia au impus condiţii pentru atragerea unui public numeros”.

„În indolenţa vecină cu intenţia, la organizarea spectacolelor, prin clauze contractuale inculpaţii au impus repetat condiţii de atragere a unui public cât mai numeros în beneficiul propriei societăţi, deşi erau conştienţi de riscurile datorate spaţiului impropriu şi măsurilor neluate privind situaţiile de urgenţă”, arată procurorii într-un draft al rechizitoriului.

Unul dintre cei prezenţi în club a descris momentele de groază din Colectiv şi cum a încercat să se salveze cu berea din sticlă.

“Am mers pe burtă şi datorită faptului că aerul devenise irespirabil mi-am scos puloverul, l-am udat cu berea care o mai aveam în sticlă şi mi-am acoperit căile respiratorii. Cu toate acestea puloverul s-a impregnat cu miros de fum într-un timp scurt. Am continuat să mă târăsc până când am observat o fantă de lumină şi m-am deplasat în direcţia respectivă, trecând pe lângă persoane care erau întinse pe jos şi gemeau. Se auzea cum cineva lovea în uşa de acces şi striga după ajutor. M-am îndreptat în direcţia respectivă, uşa a fost deschisă şi cu şuvoiul de mulţime am ieşit şi eu.”, se arată în declaraţia unui tânăr prezent în noaptea incendiului în clubul Colectiv.

Totodată, din declaraţiile suspectului Moise Marian rezultă că a încercat să folosească extinctorul pus la dispoziţie de debarasatorul Stanciu Viorel, mai înainte de începerea spectacolului, însă a constat că nu funcţionează, fiind expirat.

„Sub primul tablou electric, din încăperea notată cu litera C (n.n. compartimentul secundar din incinta sălii de divertisment, situat pe partea stângă imediat după intrare), au fost descoperite cinci stingătoare care au fost analizate (…) ocazie cu care s-au constatat următoarele: primul stingător este model P6, cu pulbere, ultima verificare fiind menţionată în luna iulie a anului 2013, cu data de expirare în luna iulie a anului 2014; pe furtunul de evacuare se văd urme de substanţă albă, ceea ce denotă că stingătorul a fost utilizat; manometrul indică lipsa presiunii. al doilea stingător este model G2, cu dioxid de carbon, ultima verificare fiind menţionată în luna iulie a anului 2013, cu data de expirare în luna iulie a anului 2014; nesigilat, fără manometru şi furtun;(…) La distanţa de 1,75m, faţă de stâlpul nr.1 de susţinere a plafonului, sub stratul de funingine de pe podea a fost descoperită o piesă metalică (marcată cu litera O), sub forma unei tije, prevăzută la un capăt cu un cerc, având ataşat un rest colier plastic de culoare roşie. Această piesă este posibil să fie un inel de siguranţă al unui extinctor”, se mai arată în draftul rechizitoriului.

În dosar, procurorii menţionează că, în incinta clubului Colectiv, exista un afiş, într-un loc vizibil, în care în care se anunţa că se interzice folosirea focul şi a articolelor pirotehnice în cadrul clubului, inclusiv „spectacole cu foc deschis şi jocuri de artificii”, măsură despre care anchetatorii susţin că era una formală, întrucât spectacole pirotehnice s-au folosit şi în alte rânduri.

„Deşi formal s-a interzis folosirea focului deschis, în realitate inculpaţii au permis utilizarea pe scară largă a acestuia în incinta Clubul Colectiv”, susţin procurorii, precizând că, pentru a asigura consumul de tutun, existau scrumiere “ inclusiv pe poliţele ataşate stâlpilor de beton armat tapetaţi cu spumă poliuretanică, precum şi pe tot mobilierul clubului din spaţiul public şi administrativ”.

De altfel, se menţionează în dosar că şi cei trei acţionari au recunoscut că cel puţin într-o ocazie, au permis şi desfăşurarea unor evenimente cu reprezentaţie artistică ce includea folosirea focului deschis.

Astfel, procurorii au depus la dosar înregistrări de la alte concerte, evenimente care au avut loc în Colectiv, fiind folosit focul în alte show-uri. În acest sens, anchetatorii dau exemplu un evenimet din data de 07 aprilie 2014.

„Pentru exemplificare reţinem că fişierul „Watain – Outlaw Live In Club Colectiv Bucharest Romania 07-04-2014” conţine imagini ce reprezintă o melodie cu durata de 4 minute şi 13 de secunde, incinta fiind cea a clubului Colectiv şi este special amenajată pentru susţinerea unui concert de muzică rock. Se poate observa că pe scenă sunt amplasate mai multe obiecte cu potenţial incandescent (lumânări, 2 altare în formă de trident, 2 sfeşnice dispuse lateral faţă de scenă şi 2 opaiţe incandescente dispuse lateral), iar scena este încadrată de o recuzită specială, formată din mai multe paravane din material textil de culoare roşie, pentru a crea un impact vizual puternic. Se poate remarca faptul că data concertului este 07.04.2014, iar obiectele cu potenţial incandescent sunt aprinse pe toată durata concertului. La momentul 00:24 al melodiei, se observă cum flacăra sfeşnicelor amplasate lateral faţă de scenă se dezvoltă, ca urmare a unui impuls, şi se propagă spre public şi spre tavanul fals din material lemnos. Impulsul generat este de aproximativ o secundă, fiind sincronizat cu ritmul melodiei, fiind repetat de mai multe ori”, explică procurorii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat ancheta în cazul Colectiv, urmând finalizarea rechizitoriului şi trimiterea acestuia către instanţă.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *