ANAF face verificări în legătură cu cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului

  • Adelina Mitrache
  • 6 septembrie 2016
  • Social

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) face verificări în ceea ce priveşte cea mai mare indemnizaţie de creştere a copilului, de aproape 160.000 de lei, obţinută de un părinte din Sibiu, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Ministerul Muncii.

„Acea indemnizaţie nu se suspendă, ci nu s-a plătit încă, pentru că se fac nişte verificări acolo. ANAF-ul face nişte verificări după care se plăteşte. Ea nu a fost plătită încă, nu e vorba de suspendare, doar că beneficiarul nu a fost în ţară şi când se întoarce, atunci poate fi verificat”, a declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Ministerului Muncii.

Verificările ANAF vin în contextul în care topul indemnizaţiilor pentru creşterea şi îngrijirea copilului este condus de un părinte din Sibiu, cu venituri lunare de 187.158 lei şi o indemnizaţie de 159.084 lei, venit realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă.

Locul secund este ocupat de o mamă din Bucureşti, cu venit de 110.786 lei şi indemnizaţie de 94.168 lei, din acelaşi tip de activitate, iar pe locul trei este un părinte din Constanţa, cu venituri de 87.874 lei şi indemnizaţie lunară de 74.693 lei.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, luni seară, că nu se pune problema ca Guvernul să taie sau să plafoneze indemnizaţiile pentru creşterea copilului, precizând că Parlamentul trebuie să schimbe lucrurile, în cazul în care e ceva de remediat.

„Nu se pune problema ca acest Guvern să taie sau să plafoneze indemnizaţia pentru creşterea copilului. Parlamentul, care a adoptat această legislaţie, este singurul for care în mod normal este cel care ar trebui să se uite şi să vadă care sunt aceste consecinţe. În calitate de Guvern, nu o să lansăm ordonanţe care să corecteze Parlamentul, ci tot ceea ce ne propunem este ca să ne uităm exact să vedem cum au fost făcute estimările în Parlament iniţial şi să vedem foarte clar ce se impune să se facă de către Parlament, forul care a şi iniţiat această măsură. (…) Forul legitim care are posibilitatea de a schimba aceste lucruri este Parlamentul. Forul care a emis-o trebuie să o şi remedieze, dacă e ceva de remediat”, a declarat ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru, la Digi 24.

Ministrul Muncii a precizat că era obligat, în condiţiile în care a constatat că există aceste cifre, să le facă publice, că „nu putea să ţină sub preş o asemenea realitate”.

Reprezentanţii ministerului au atras atenţia, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, că ”după numai o lună de aplicare a măsurii adoptate în prima parte a anului de către Parlament, se înregistrează deja un dezechilibru în distribuirea echitabilă a resurselor bugetare alocate pentru plata ICC, iar această situaţie trebuie dezbătută public în următoarea perioadă”.

Potrivit informaţiilor primite de la Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, obţinute în urma unui studiu realizat la solicitarea ministrului Muncii, un procent de numai 0,17% din totalul celor 142.990 beneficiari ai indemnizaţiei pentru creşterea copilului, adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro.

Ministerul Muncii a avertizat că impactul bugetar pentru plata drepturilor aferente lunii iulie a fost de 70 milioane lei, cu 20 milioane lei mai mult faţă de estimarea iniţială.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *