Amnesty International: Armata nigeriană a ucis peste 350 de civili şi a îngropat în secret trupurile acestora

nigeria

Armata nigeriană a împuşcat sau a ars de vii peste 350 de civili şi apoi le-a aruncat cadavrele într-o groapă, în urma unei confruntări care a avut loc în nordul ţării în luna decembrie, informează publicaţia The Guardian, citând un raport al Amnesty International.

Potrivit raportui elaborat de organizaţia Amnesty International, care include mărturii şi imagini surprinse din satelit în care poate fi văzut un posibil mormânt comun, armata nigeriană a atacat ilegal membri ai Mişcării Islamice (IMN) şi apoi a încercat să ascundă aceste crime.

În perioada 12-14 decembrie 2015, peste 350 de bărbaţi, femei şi copii aparţinând sectei Shia au fost ucişi în oraşul Zaria.

Violenţele au izbucnit după ce susţinătorii IMN – unii dintre ei fiind înarmaţi cu bâte şi cuţite – au refuzat să permită unui convoi al armatei să traverseze o şosea situată în apropiere de sediul mişcării.

Armata a susţinut că vehiculul în care se afla şeful forţelor de apărare nigeriene, generalul Tukur Buratai, a fost atacat cu o bombă cu petrol, iar convoiul a luat foc. Membrii IMN au negat aceste acuzaţii.

În urma incidentului, armata ar fi înconjurat zona în care s-au adunat membrii IMN şi a început să tragă focuri de armă asupra lor.

„Eram în uniforme şcolare. Prietena mea a fost împuşcată în frunte. Am vrut să o ducem într-un loc unde erau trataţi cei răniţi, dar înainte să ajungem acolo, ea deja murise”, a spus o elevă pe nume Zainab, în vârstă de 16 ani.

Martorii au descris că au fost atacate două clădiri ale complexului rezidenţial al liderului IMN, Ibrahim Zakzaky, spunând că soldaţii au ţintit o clinică improvizată şi o morgă.

Un alt martor a spus că a văzut soldaţi dând foc la clinică mai târziu, în aceeaşi zi.

„Cei care erau grav răniţi şi care nu puteau ieşi de acolo au fost arşi de vii”, a spus acesta.

Potrivit raportului, armata a distrus apoi zona, a curăţat urmele de sânge şi a adunat cartuşele folosite. „Un morman de cadavre” au fost duse la morga de la spitalul universitar Ahmadu Bello, care fost ulterior închis timp de două zile.

Potrivit unor informaţii, trupurile au fost apoi transportate într-un camion si îngropate.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *