Amendă imensă dacă parchezi, mergi cu bicicleta, hrănești peștii sau pescuiești în aria Deltei Văcărești

delta vacaresti

De când Delta Văcăreşti a fost declarată Parc Natural, amenzile pentru cei care încalcă legea în aria acesteia sunt considerabile.

De exemplu, dacă te numeri printre cei care îşi parchează maşină aici rişti o amendă de până la 10.000 lei. Oricum va fi dificil să mai faci acest lucru deoarece au fost montaţi bolarzi din granit pe trotuarul Şoselei Vitan-Bârzeşti, în urmă dispoziţiei date de actualul primar interimar al sectorului, tocmai pentru a proteja această arie.

În prezent se caută prin licitaţie publică un administrator pentru Deltă, după care se va trece la amenajarea acesteia, posibil pe bani europeni.

Conform legislaţiei în vigoare, în aria Parcului Naţional Delta Văcăreşti sunt interzise hrănirea peştilor, pescuitul, parcarea maşinilor, vânătoarea, abandonarea animalelor domestice, aruncarea gunoaielor pe jos, pedalarea prin locuri nepermise şi cam tot ce încalcă legea, inclusiv legea morală.

În sensul respectării legii vor fi încheiate parteneriate cu Poliţia, Jandarmeria, şi Poliţia Locală, conform declaraţiei preşedintelui Florin Stoican, de la Asociaţia Parcul Natural Delta Văcăreşti.

Prevederile legale sunt foarte stricte şi se referă la:

  • amenzi penale cuprinse între 3.000 şi 6.000 lei, sau închisoare de la 3 luni la 1 an pentru cei care săvârșesc fapte precum: braconajul, uciderea speciilor sălbatice ori capturarea acestora, efectuarea unor lucrări neautorizate sau amplasarea unor construcţii în aria protejată;
  • amenzi contravenţionale cuprinse între 3.000 şi 6.000 lei pentru persoane fizice şi între 25.000 şi 50.000 lei pentru persoane juridice, pentru comiterea unor fapte precum: campare, circulaţie pe biciclete în locuri neamenajate, neevacuarea deşeurilor produse de persoanele fizice sau juridice, organizarea neautorizată de tabere sau manifestări culturale şi sportive, nerespectarea panourilor şi indicatoarelor, abandonarea animalelor domestice, hrănirea animalelor, accesul neautorizat cu autoturisme, motociclete, ATV-uri sau alte mijloace de transport neautorizate, săparea, excavarea sau altor lucrări;
  • amenzi contravenţionale cuprinse între 3.000 şi 5.000 lei pentru persoanele fizice şi între 5.000 şi 10.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea Regulamentului ariei protejate, dacă fapta nu a fost pedepsită prin alte reglementări.

Această zona naturală este foarte importantă şi constituie un real interes pentru zoologi, geologi şi ornitologi deoarece flora şi fauna sunt bigate în specii rare, mai multe decât în Parcul Naţional Comana.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *