Ambasadorul Sloveniei: În lipsa aeroportului, schiorii sloveni sunt departe de Braşov şi mai ales de Poiană

ambasador-slovenia

Ambasadorul Sloveniei în România, Mihael Zupancic, spune că Poiana Braşov ”poate fi un punct de atracţie pentru schiorii sloveni”, dar acestora le place ca ”după ce coboară din avion, în 10 minute să meargă să schieze”, menţionând că ”este important” să fie anunţată ”o dată de finalizare a aeroportului” din Braşov, care, în opinia sa ”va deschide calea unui număr mult mai mare de turişti, inclusiv din Slovenia”.

Ambasadorul Sloveniei în România, Excelenţa Sa Mihael Zupančič, a venit ieri într-o vizită oficială la Brașov pentru a discuta cu autoritățile brașovene cu privire la dezvoltarea relațiilor economice, în prezent la poalele Tâpei desfășurându-și activitatea două firme slovene, una în sectorul alimentar, iar cealaltă în domeniul industrial. La întâlnirea pe care a avut-o cu viceprimarul Mihai Costel, Excelența Sa a subliniat faptul că Brașovul își poate dezvolta relațiile cu Slovenia și în ceea ce privește turismul. „O caracteristică a turiştilor sloveni este că vor să experimenteze lucruri noi.

Braşovul este extrem de atractiv din punct de vedere al pârtiilor de schi, care nu au fost «testate» de iubitorii de schi din Slovenia”, a precizat Ambasadorul Sloven. Numai că… există un impediment în acest moment în ceea ce privește legătura dintre Slovenia și Poiană, deoarece „cetăţenii din Slovenia aleg acele staţiuni la care pot ajunge direct cu avionul, fără a mai fi necesar un drum de trei-patru ore”.

Viceprimarul Braşovului a ținut să precizeze că proiectul aeroportului este în curs de implementare, astfel că Mihael Zupančič şi-a arătat disponibilitatea de a a susţine autorităţile judeţene şi locale, inclusiv în oferirea de consultanţă în atragerea de fonduri, în organizarea licitaţiilor, precum şi în etapa de implementare a proiectului, ținând cont că slovenii au o bogată experiență în aceste domenii.

De asemenea, Ambasadorul a avut o întâlnire și cu președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, care i-a prezentat stadiul proiectului aeroportului, considerat prioritatea zero a Brașovului, precum și pașii care mai sunt de făcut până la finalizarea construcției.

„Slovenii cunosc foarte puțin România și, în lipsa aeroportului, schiorii sloveni sunt departe de Brașov și mai ales de Poiană. De aceea este important să avem o dată de finalizare a aeroportului. El va deschide calea unui număr mult mai mare de turiști, înclusiv din Slovenia”, a menționat Excelența Sa Mihael Zupančič.

Președintele CJ a afirmat că aeroportul va fi gata în actualul mandat, avansarea unei date exacte nefiind posibilă, în condițiile în care este vorba despre derularea unor proceduri care nu depind în totalitate de administrația județeană. Adrian Veștea și-a manifestat întreaga deschidere pentru atragerea de investitori sloveni la Brașov și dezvoltarea de noi afaceri în județul nostru.

Nu în ultimul rând, Mihael Zupančič a discutat cu oficialii Primăriei şi despre posibilitatea dezvoltării unor noi investiţii la  Braşov. „Municipalitatea braşoveană susţine orice investitor din Slovenia, printr-un set de facilităţi în ceea ce priveşte taxele şi impozitele locale. De asemenea, o oportunitate pentru companiile din Slovenia ar putea fi Centrul de Afaceri şi Transfer Tehnologic care se construieşte la Braşov, lângă Institutul de Cercetare al Universităţii Transilvania, care poate fi un bun început pentru cei care vor să dezvolte afaceri la Braşov”, a subliniat viceprimarul Mihai Costel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *