Ambasada României la Londra a sesizat OFCOM şi MAE britanic în cazul Sky News

Ambasada României la Londra a anunţat marţi că a sesizat autoritatea de reglementare din domeniul comunicaţiilor din Marea Britanie (OFCOM) şi a trimis unele precizări ministerului britanic al afacerilor externe şi Agenţiei Naţionale pentru Infracţionalitate în cazul reportajului Sky News.

„Precizările autorităţilor române au fost transmise ministerului britanic al afacerilor externe şi Agenţiei Naţionale pentru Infracţionalitate (National Crime Agency). Ambasada României a sesizat şi autoritatea de reglementare din domeniul comunicaţiilor din Marea Britanie, OFCOM, referitor la conţinutul acestui reportaj”, potrivit unui comunicat de presă emis de Ambasada României în Marea Britanie.

Ambasada a transmis autorităţilor britanice că armele prezentate în reportaj sunt de vânătoare şi că până în acest moment, nu există date din care să rezulte că armele ar proveni din săvârşirea infracţiunii de contrabandă, infomaţii rezultate din luările de poziţie ale IGPR şi DIICOT.

De asemenea, informaţiile au fost transmise şi Sky News ca drept la replică.

„În scrisorile transmise entităţilor menţionate, Ambasada a subliniat caracterul imprecis, incomplet şi incorect al informaţiilor prezentate în reportajul menţionat, care nu susţin concluziile anchetei jurnalistice respective, şi care sunt de natură a proiecta o imagine negativă a României în rândul publicului britanic”,informează misiunea diplomatică a României la Londra.
loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *