Ultimele Știri

Alina Gorghiu: Victor Ponta este o piatră de moară la gâtul PSD

alina gorghiu

Alina Gorghiu a declarat ieri, pentru un post de televiziune, că Victor Ponta refuză să ”aducă cifrele”,  în ceea ce privește relaxarea fiscala prevăzută în noul Cod fiscal, deoarece nu a reușit să acopere suma necesară pentru această relaxare fiscală.

Aceasta a mai declarat că, pentru premier, este mult mai importantă ”bătălia internă și cramponatul de putere și uită exercițiul guvernării”, încercând să-și asigure succesiunea la PSD.

”De regulă nu fac comentarii cu privire la ce se întâmplă în alt partid, dar eu cred că orice persoană susținută în acest moment de Victor Ponta la conducerea PSD este compromisă. Compromisă din pricina faptului că premierul este compromis”, a adăugat Gorghiu.

Alina Gorghiu, afirmă, de asemenea, că până ce Victor Ponta nu va decide să se retragă din PSD, la Palatul Victoria va fi o ”fierbere continuă”, disensiunile urmând să se accentueze.

„În opinia mea, o mare parte din oameni, căci sunt mulți oameni înțelepți și în PSD, au înțeles, deja, că Victor Ponta este o piatră de moară la gâtul PSD și că întotdeauna o piatră de moară cântărește destul de greu într-un an preelectoral, cu atât mai mult cu cât se va apropia de 2016, an care are alegeri locale în vară, are alegeri generale, parlamentare în toamnă. Și atunci cred că fiecare procent în plus sau în minus va fi privit cu multă chibzuință de activul PSD”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*