Ultimele Știri

Alexis Tsipras: Vom continua negocierile, însă votați ‘NU’

alexis-tsipras

După ce a fost criticat de majoritatea liderilor europeni pentru că a cerut organizarea referendumului în privința propunerilor înaintate de creditori, Alexis Tsipras a reconfirmat legimitatea referendumului din această duminică și a încurajat alegătorii greci să voteze ‘Nu’ la sfârșitul săptămânii.

Premierul grec a semnalizat că cedează europenilor, însă nu și propriului popor. După ce Tsipras a trimis o scrisoare în care se arată că Guvernul de la Atena că acceptă toate reformele propuse de creditori, însă cu anumite „amendamente, completări şi clarificări”, le-a transmis grecilor că se va așeza la masa cu FMI, BCE și Eurogrupul doar după votul negativ de duminică, care ar garanta o înțelegere mai bună la viitoarele negocieri.

„Un vot negativ la referendum nu va fi un vot pentru părăsirea Europei, ci pentru o revenire la valorile europene. Un vot negativ nu va însemna o rupere de Europa, ci ar exercita presiuni mai puternice pentru un acord viabil din punct de vedere economic”, a subliniat Tsipras, avertizând însă că o ieşire a Greciei din zona euro ar avea „consecinţe dezastruoase”.


Premierul a anuntat că depozitele cetățenilor din bănci sunt sigure, pe fondul zvonurilor din presa elenă și internațională, iar pensiile și salariile vor veni la timp.

De asemenea, Tsipras n-a uitat să acuze creditorii de „șantaj” și „ultimatumuri” și a amintit conducătorilor Uniunii Europene că o Europă democratică ar fi trebuit să le acorde timp și șpatiu pentru negocieri.

„Nu vom ceda șantajului. Creditorii ne-au adus în criză și acum dau vina pe noi și ne dau ultimatumuri”, a conchis Tsipras.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*