Ultimele Știri

Al-Qaida vrea moartea populației ruse. Se adresează jihadiștilor: ”Ucideți populaţia Rusiei”

Liderul grupării Frontul Al-Nosra, ramura siriană a Al Qaida, a lansat marţi un apel către jihadiştii din Caucaz să le vină în ajutor celor din Siria şi să lovească Rusia, ale cărei forţe militare aeriene desfăşoară de două săptămâni operaţiuni împotriva rebelilor, relatează AFP.

Abou Mohammad al-Jolani i-a îndemnat pe jihadiștii să acționeze după zicala ”ochi pentru ochi” și să ucidă populația Rusiei.

”Fac apel la mujahedinii (combatanţi islamişti) din Caucaz să susţină atât cât pot poporul din Siria. Dacă armata rusă ucide populaţia noastră, ucideţi-le populaţia, dacă ucide soldaţii noştri, ucideţi-i pe ai lor. Ochi pentru ochi”’, afirmă Abou Mohammad al-Jolani, într-o înregistrare audio, dată publicităţii luni seara.

De altfel, Ambasada Rusiei la Damasc a fost lovită marţi de două obuze. Incidentul s-a produs în timpul unei manifestații în favoarea Rusiei în Siria.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*