Ultimele Știri

Al-Qaida îl vrea mort pe Bashar-al-Assad. Oferă o recompensă uriaşă pentru uciderea lui

Bashar al Assad

Liderul Frontului Al-Nusra, ramura siriană a Al Qaida îi vrea morți pe Bashar al-Assad și pe Hassan Nasrallah, nr.1 al Hezbollahului şiit libanez, fiind pregătit să ofere o recompensă de trei milioane de euro, respectiv două milioane de euro, oricui îi ucide.

Abou Mohammed al-Joulani a făcut acest anunţ într-o înregistrare video, ce a fost difuzată la începutul acestei săptămâni, amintind de propunerile financiare atractive ale FBI, care recompensează de mult timp pe oricine permite ‘neutralizarea’ duşmanilor terorişti ai SUA.

”Cât timp va mai curge sângele musulmanilor pentru un om care iubeşte puterea sa? Cât timp musulmanii mai trebuie să aştepte ca să-şi recapete drepturile?”, se întreabă retoric şeful Al-Nosra, unul din principalele grupuri rebele siriene, în competiţie cu jihadiştii din Daech (acronimul arab pentru Statul Islamic) pentru controlul insurecţiei anti-Assad.

Joulani declară că va plăti trei milioane de euro chiar şi în cazul în care Assad va fi ucis de un membru al familiei sale şi că Al-Nusra îl va proteja pe acesta şi pe clanul său.

Însă din cauza numeroaselor atacuri la adresa alawiţilor-doctrina religioasă de care aparţin Bashar al-Assad şi clanul său – din partea radicalilor sunniţi de la începerea revoltei în Siria în 2011, Joulani nu este sigur că va convinge vreun membru al anturajului preşedintelui sirian să treacă la acţiune.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*