Ultimele Știri

Adevărul din spatele demisiei lui Gabriel Oprea. Stelian Tănase face noi dezvăluiri

oprea gabriel

Jurnalistul Stelian Tănase face  noi dezvăluiri în ceea ce privește demisia lui Gabriel Oprea, susținând că acesta a refuzat să demisioneze atunci când Ponta și Dragnea i-au cerat-o și a ales să renunțe abia atunci când a văzut că era deja ”prea târziu pentru guvern” iar rolul său s-a încheiat.

Oprea se simțea ”o piesă grea în Coaliție”, declară jurnalistul. Conform acestuia, președintele Klaus Iohannis a procedat corect semnând decretul, Oprea putându-se râzgândi în orice moment.

„Bravul soldat de intendență cu 4 stele pe epoleți, numitul Gabriel Oprea, a demisionat din funcția de ministru de interne pierde ca atare și funcția de vicepremier . A trecut mai bine de o lună de cînd i-am cerut demisia aici pe blog. S-a făcut că nu aude. Normal, nimeni nu evoca pe atunci această posibilitate. Oprea se simțea tare, era o piesă grea în Coaliție. Și Opoziția îl curta pentru zestrea de parlamentari pe care o avea la dispoziție. Alte criterii nu au funcționat – politice sau morale. Motivele pentru care ar fi trebuit să demisioneze îmi erau clare. Dar nu și pentru guvern și PSD. Iar PNL nu i-a cerut demisia. Așadat de ce și-ar fi dat-o!? Klaus Iohannis a făcut bine azi cînd a semnat decretul. Oprea cum e neajutorat ar fi fost în stare să se răzgîndească. Nu prea știe regulile și dacă le știe nu le aplică, așa cum s-a văzut”, e atacul jurnalistului.

Ministrul de Interne și vicepremierul Gabriel Oprea a luat decizia de a-și da demisia doar în urma presiunilor făcute asupra lui, fiind împins de la spate.

„Contestat masiv în Piața Universității, unde i s-a cerut demisia, Oprea s-a decis totuși – împins de la spate – să se retragă. În urmă cu o săptămână, pe înserat, Oprea, Dragnea și Ponta au discutat situația. Lumea – 35.000 – era în stradă. Cei doi PSD i-au cerut lui Oprea să se retragă. Generalul s-a ținut bățos și a refuzat să demisioneze. A făcut-o cînd era prea tîrziu pentru guvern. Între timp Ponta a demisionat. Dragnea și Oprea sunt la cuțite, spun gurile rele că nu-și mai vorbesc. PSD nu mai are nevoie de UNPR&Oprea. Liberalii, nici ei, s-au dumirit. Rolul generalului Gabirel Oprea s-a incheiat.”

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*