Ultimele Știri

Acțiuni de verificare ale ISU în mai multe localuri, săli de cinematograf și mall-uri. Ce nereguli au descoperit inspectorii

Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă au derulat o serie de acţiuni de verificare la obiective cu afluenţă de persoane din categoria cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf/spectacol şi mall-uri, în perioada 23.11 – 01.12.

În cadrul acestor activităţi, au fost angrenaţi 1124 pompieri (inspectori de prevenire şi personal din subunităţile de intervenţie), 380 reprezentanţi ai inspectoratelor de poliţie, 353 reprezentanţi ai inspectoratelor de jandarmi şi 64 reprezentanţi ai altor autorităţi cu atribuţii de control.

Astfel, în perioada menţionată s-au executat 700 controale la operatori economici din domeniul alimentaţiei publice, unde au fost constatate 2641 deficienţe, dintre care 354 au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 1987 sancţiuni contravenţionale (1317 avertismente şi 670 amenzi contravenţionale), în cuantum de 5.089.315 RON.

Principalele nereguli identificate în teren au constat în: deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, nerespectarea reglementărilor referitoare la utilizarea focului deschis şi a efectelor speciale artistice/pirotehnice, precum şi cele referitoare la reglementarea fumatului.

Totodată, cu prilejul controalelor executate în perioada 05.11-02.12, au fost depistate 84 încălcări grave ale cerinţei de securitate la incendiu, situaţie care a generat aplicarea măsurii complementare de oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul alimentaţiei publice şi de agrement din judeţele (Argeş, Arad, Bacău, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Hunedoara, Giurgiu, Ialomiţa, Mureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Teleorman, precum şi zona Bucureşti-Ilfov).

Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 640 de acţiuni de recunoaştere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.

Pe durata derulării activităţilor, personalul specializat al inspecţiilor de prevenire a desfăşurat 231 exerciţii de evacuare la care au participat peste 2.200 de persoane.

În plan operaţional, în perioada 23.11-01.12, au fost derulate 9.404 intervenţii, în creştere cu 13% faţă de perioada similară a anului trecut. Un procent de 76 % dintre acestea au reprezentat intervenţiile serviciilor mobile de urgenţă, reanimare şi descarcerare, urmat de incendii – 5% şi alte situaţii de urgenţă. În cele nouă zile, au fost asistate medical peste 7000 de persoane.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*