Acțiuni de amploare: Aproape jumătate dintre agențiile de turism din România și-au pierdut licența într-o singură zi

  • Nicoleta Ungureanu
  • 5 octombrie 2016
  • Social

Aproape jumătate dintre agențiile din toată țară își pierd licența de funcționare în urma celei mai ample acțiuni de curățare a turismului românesc din ultimii 25 de ani, conform profit.ro.

Autoritatea Națională pentru Turism a retras, în vederea radierii din oficiu, licențele agențiilor de turism care nu au putut prezentat polița valabilă de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere și/sau a sumelor achitate de turiști pentru achiziționarea serviciilor/pachetelor de servicii turistice, în cazul insolvabilității sau a falimentului agenției de turism.

„Este vorba de 1.300 de agenții cărora le-a fost retrasă sau radiată licența de funcționare. În momentul acesta, mai sunt licențiate 1.700 de agenții de turism. Le-am retras licența celor care nu mai aveau polițe”, a declarat pentru Profit.ro George Borună, directorul general al Direcției Generale de Control și Autorizare din cadrul Autorității Naționale pentru Turism (ANT).

Pentru ca o agenție de turism să poată funcționa legal, are nevoie, printre altele, de o poliță de asigurare valabilă, care trebuie înnoită în fiecare an.

Până la acțiunea ANT, în România erau 3.018 licențe teoretic valabile, acordate după 2010 de autoritățile din turism agențiilor. Dintre acestea, 1.533 de agenții nu făcuseră încă dovada că dețin o poliță de asigurare în luna mai, după cum a declarat atunci, pentru Profit.ro, George Borună.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *