Ultimele Știri

Accident rutier grav în Hunedoara! Cel puțin 10 persoane au fost rănite

accident

Un accident grav a avut loc, astăzi, în Hunedoara, pe un drum naţional. Un autotren a lovit un microbuz cu pasageri, înregistrându-se un număr de cel puțin 10 răniți, până la această oră.

Accidentul rutier s-a produs pe drumul care leagă judeţul Hunedoara de judeţul Caraş-Severin, la locul respectiv fiind trimise echipaje de prim-ajutor atât din Hunedoara, cât şi din Caraş.

”S-a produs un accident rutier la Zeicani, pe DN 68 A. În evenimentul rutier este implicat un microbuz şi un autotren, din informaţiile preliminare este posibil să fie 10 răniţi. Nu avem informaţii la acest moment despre vreo persoană decedată. Se pare că şoferul microbuzului ar fi încarcerat. Inspectorul şef al ISU a activat planul roşu de intervenţie, ceea ce înseamnă că se deplasează forţe sporite”, a declarat, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.

Microbuzul circula regulamentar dinspre Timişoara spre Târgu-Jiu, iar TIR-ul a pătruns pe contrasens.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*