Accident de muncă mortal la Șantierul Naval Constanța

  • Adrian Marinescu
  • 19 august 2016
  • Local
santier naval constanta

Un muncitor în vârstă de 42 de ani a murit joi noaptea ca urmare a unui grav accident de muncă înregistrat în Șantierul Naval Constanța, în timp ce pregătea o navă pentru reparații.

Potrivit unei informări dată publicității de Inspectoratul Poliției Județene Constanța, accidentul mortal de muncă din Șantierul Naval din Constanța, a cărui victimă a fost angajatul unei firme subcontractoare, s-a petrecut joi noaptea, fiind anunțat la Serviciul Poliției Transporturi Maritime la ora 23,50.

Din primele date înregistrate de polițiști și inspectorii de muncă se pare că muncitorul lucra la curățarea interiorului unui tanc de marfă, cu un echipament cu jet de apă sub presiune. La un moment dat instalația autoridicătoare utilizată pentru curățarea pereților tancului chimic s-a blocat, fapt ce a pricinuit dezechilibrarea muncitorului și căderea lui de la înălțime, pe fundul tancului metalic. Cauza decesului urmează a fi stabilită de comisia de anchetă și pe baza expertizei medicilor legiști.

Trupul neînsuflețit al victimei a fost preluat aseară de medicii legiști și transportat la morgă pentru necropsie.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *