A murit Regina Ana la vârsta de 92 de ani – FOTO

Majestatea Sa Regina Ana a României a trecut în nefiinţă, la vârsta de 92 de ani a anunţat purtătorul de cuvânt al Casei regale.

Redăm o parte din comunicatul oficial:

„Ea este cea a carei caldura si atentie, aratate fata de mine in 1993, cu prilejul unei vizite la o expozitie unde expunea si tatal meu, la Galeria Catacomba (actualul Muzeul al Colectiilor – Calea Vicatoriei), m-au facut sa decid ca misiune de viata sa lucrez pentru Familia Regala si, ulterior, sa aleg Dreptul in acest scop.

Multi ani mai tarziu, in 2011, ajungand la biroul sau din Aubonne, am gasit o fotografie cu noi doi inramata si semnata…

Sunt profund intristat de aceasta pierdere, si imi sunt vii in memorie momentele petrecute in Romania alaturi de Majestatea Sa, dar si in Elvetia, unde imi aduc aminte ca, gasind in arhiva o imagine cu doi tineri in pozitie „en-garde” la scrima, am intrebat-o cine erau, deschizand astfel o povestire despre copilarie, scoala si despre colegul sau de scrima.

Ma bucur de aceste momente si de faptul ca am putut sa-i aduc un prinos de recunostinta, ajutand la publicarea celor doua timbre (2014 si 2015) romanesti care o portretizeaza sub titlul corect.

Majestatea Sa imi va ramane in suflet mereu ca simbol al misiunii mele in viata.

Odihneasca-se in Pace!”

Regele Mihai I şi Regina Ana formau cel mai longeviv cuplu regal din istoria României.

Regele şi Regina s-au cunoscut pentru prima dată în Londra în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire. Devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei şi sprijinul logodnicei sale l-au determinat pe rege să se întoarcă în România după încoronarea reginei Elisabeta.

A urmat abdicarea forţată din 30 decembrie 1947, astfel încât Regina Ana a călcat pe pământ românesc abia la sărbătoarea de Paşti din 1992.

Căsătoria Regelui Mihai I şi a Reginei Ana a marcat şi începutul unui exil de 44 de ani. Nunta a avut loc pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, regina-mamă Elena a României, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, şi rude din partea familiilor de Hanovra şi Hesse. Regina Sofia a Spaniei şi regele Constantin al elenilor, prezenţi la nunta de diamant din 10 iunie 2008, au fost paji la nunta regelui şi reginei, la Atena.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.

Regele Mihai şi Regina Ana locuiau din 2004 la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele lor publice, Regele Mihai şi Regina Ana alegeau să fie alături de cei dragi, fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta.

regina ana regele mihai

regina ana regele mihai

regina ana regele mihai

regina ana regele mihai

regina ana regele mihai

regina ana regele mihai

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *