Ultimele Știri

A avut loc prima întâlnire în cadrul Comitetului de Monitorizare POIM. Care sunt provocările anilor 2014-2020

Cu ocazia primei reuniuni a Comitetului de Monitorizare POIM 2014-2020, ministrul fondurilor europene, domnul Marius Nica, a precizat că Programul Operațional Infrastructură Mare este cel mai complex program operațional pe această perioadă de programare, cu o alocare de peste 11 miliarde de euro pentru sectoarele de transport, mediu și energie.

La reuniune au participat și miniștrii implicați în gestionarea noului program, doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu, ministrul mediului, domnul Iulian Matache, ministrul transporturilor,   domnul Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice și reprezentanții Comisiei Europene.

„La trei luni de la aprobarea Programul Operațional Infrastructură Mare avem deja 25 de ghiduri publicate spre consultare, care vor fi definitivate până la finalul lunii noiembrie, un portofoliu de potențiale proiecte în valoare de 18 miliarde de euro, care pot asigura premisele unei absorbții ridicate. De asemenea, am identificat provocările majore pentru această perioadă de programare și anume nevoia unor reforme structurale în diverse sectoare, cu precădere în domeniul achizițiilor publice și în implementarea proiectelor. Estimăm că în perioada decembrie 2015 – ianuarie 2016 vom avea primele apeluri de proiecte și ne propunem să nu mai avem proiecte supuse fazării în 2020”, a subliniat ministrul fondurilor europene, Marius Nica.

Comitetul de Monitorizare POIM este o structură națională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Comentarii prin Facebook

7 Comentarii on A avut loc prima întâlnire în cadrul Comitetului de Monitorizare POIM. Care sunt provocările anilor 2014-2020

  1. That’s a moeldbr-aker. Great thinking!

  2. October 20, 2012 Good – I should definitely pronounce, impressed with your web site. I had no trouble navigating through all the tabs as well as related info ended up being truly simple to do to access. I recently found what I hoped for before you know it in the least. Quite unusual. Is likely to appreciate it for those who add forums or something, web site theme . a tones way for your customer to communicate. Nice task..

  3. At last, someone comes up with the „right” answer!

  4. It's so inspiring to see how many positive things can come out of a tragedy like the Christchurch earthquakes. Goes to show how innovative and resourceful people can truly be. I totally want to visit the Antarctic centre now. Penguins!

  5. I’m sorry, and I completely understand. When a beloved grandfather died (in the middle of first year law school finals), I had to shut down the emotions to work. It took nearly a year before I’d processed the grief to the point I *could* cry.

  6. That’s a subtle way of thinking about it.

  7. It is said that your intentions should always be positively formulated, considering that the Universe, or God, or whatever you choose to call it, only takes the power of your words into account, and not the context and logical operators surrounding them. Jeff Lilly of DruidJournal has written an excellent piece about it here.

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*