Ultimele Știri

Interogatoriu la DNA

Ilie Sârbu este urmărit penal pentru fapte de corupţie în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din judeţul Braşov în care sunt vizaţi magistraţi şi doi avocaţi, informează surse judiciare citate de B1TV. Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, a ajuns, miercuri dimineaţă, alături de un avocat, la DNA Braşov, unde au loc audieri într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizaţi magistraţi şi doi avocaţi, unul dintre ei fiind deputatul PSD Ioan Adam, informează ziarele. Aceleaşi ziare menţionează că nici Viorel Hrebenciuc nu se simte prea bine

Declarație:

”Subsemnatul Ilie Sârbu, socrul lui Victor Viorel Ponta, declar că la DNA am fost tratat corespunzător, fără să mi se strângă degetele în uşa, fără să fiu bătut la tălpi şi fără să fiu privat de somn zile întregi, cum vor insinua ziariştii fapt pentru care recunosc tot ce urmează: Am retrocedat ilegal pământ, am trădat secrete de stat şi am vândut flota ţării. În plus, prin anii ’70 am comis o serie de crime urâte pentru care a fost condamnat un nevinovat, Ramaru.

Mai declar că ştiu din sursă sigură că ginerele meu a fost agent SIE sub acoperire şi las restul de pagină goală pentru ca distinşi anchetatori care s-au purtat ireproşabil cu mine să adauge ce mai e de adăugat. Semnez în prezenţa martorului Hrebenciuc care confirmă tot ce am scris şi cu care anchetatorii s-au purtată de asemenea excelent”.
SS INDESCIFRABIL

plb87

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*