Ultimele Știri

32.000 de imigranţi din Grecia şi Italia vor fi mutați în alte țări

Miniştrii de Interne din statele Uniunii Europene au căzut de acord asupra deciziei de a redistribui un număr de 32.000 de imigranți din Grecia și Italia, în alte țări europene.

Numărul este cu mult sub cel propus de Comisia Europeană, care stabilise transferul a 40.000 de imigranți. Unii miniştri de Interne au acceptat mutarea a 32.256 de sirieni, eritreeni, irakieni şi somalezi, conform unui anunț făcut de Luxemburg, care deţine în prezent preşedinţia semestrială a UE. Ceilalți 8.000 de imigranți vor fi mutați până la sfârșitul anului.

„Suntem aproape. Ceilalţi 8.000 vor fi mutaţi până la sfârşitul anului, până în decembrie. Sunt dezamăgit că nu s-a întâmplat astăzi, dar a fost un pas important înainte”, a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Dimitris Avramopoulos”.

Țara care a oferit cel mai multe locuri pentru primirea imigranților, este Germania, oferind 10.500 pentru solicitanţi de azil şi 1.600 pentru imigranţi. De asemenea, și Franța oferă 6.752 de locuri pentru solicitanţi de azil şi 2.375 pentru imigranţi.

Pe de altă parte, țări precum Marea Britanie, Irlanda și Danemarca sunt scutite de la acest program, în conformitate cu tratatele Uniunii Europene. Cu toate acestea, Irlanda a acceptat să găzduiasca  600 de solicitanţi de azil şi 520 de refugiaţi.

De asemenea, Danemarca şi Marea Britanie au hotărât să accepte câte 1.000 şi respectiv 2.200 de refugiaţi, conform Mediafax.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*