Ultimele Știri

2016, anul Simonei Halep? Ce părere au experții în tenis: ”Încă nu e la apogeu”

simona halep

Simona Halep a avut un an excelent, cel mai bun al carierei, în 2015, iar performanțele sale nu au rămas neremarcate. Experții din tenis consideră că este doar o chestiune de timp până când românca va câștiga un turneu de Grand Slam. Să fie 2016 anul Simonei?

Halep a câștigat turneul de la Indian Wells, a ajuns în semifinale la US Open și a devenit principala concurentă a Serenei Williams, numărul 1 mondial. ”La 24 de ani, are încă cei mai buni ani ai carierei în față”, scrie site-ul tennis.com, care lansează o dezbatere privind șansele Simonei de a se impune într-un turneu de Mare Șlem.

”Au experții dreptate?”, se întreabă site-ul citat. ”Sezonul trecut, când a fost vorba de evenimente importante și de competiții puternice, rezultatele lui Halep nu au ținut mereu pasul cu rankingul și cu reputația sa. La turneele de Grand Slam, a ieșit încă din runda a doua la Roland Garros și din prima rundă la Wimbledon. Și în ciuda faptului că a fost principala favorită, a părăsit foarte devreme Turneul Campioanelor de la Singapore. Deși a avut un bilanț de 49 de victorii la 17 înfrângeri în 2015, scorul general a fost doar 5-7 împotriva jucătoarelor de Top 10. Halep e încă nouă în acest joc al așteptărilor înalte. La începutul lui 2013, abia intrase în Top 50”, scrie tennis.com.

”Cu toate acestea, puține jucătoare sunt atât de talentate și de dinamice ca Halep, dar aceste calități o fac să ceară încă și mai mult de la ea însăși. Perfecționistă întotdeauna, Halep devine repede negativă în momentul în care eșuează în a-și îndeplini propriile așteptări. În WTA, titlurile de Mare Șlem ajung invariabil la jucătoare puternice, care reușesc să ia totul în propriile mâini. Nu contează cât de talentată e Halep, mereu va fi o luptă dificilă în tenisul feminin”, mai scrie site-ul amintit.

Experții în tenis imaginează și două situații diametral opuse pentru 2016 în ceea ce o privește pe Halep.

În cel mai bun scenariu imaginat de tennis.com, Halep ar trebui să câștige în 2016 primul său turneu de Grand Slam. ”Rezultatele inconstante ale lui Halep din sezonul precedent ar putea fi transformate într-un câștig de experiență prin care orice campioană trebuie să treacă. Cu Serena Williams la 35 de ani și cu Maria Sharapova la 29, turneele de Grand Slam ar putea să li se deschidă noii generații, iar Halep e cea mai talentată membră a acesteia”, scriu experții.

În cel mai rău caz, însă, ”colegele de generație ale Simonei Halep, Agnieszka Radwanska, Caroline Wozniacki și Jelena Jankovic, trei jucătoare talentate care au jucat finale, dar nu au reușit să câștige încă niciuna” ar putea să-i fure prim-planul româncei în acest an.

Concluzia analizei celor de la tennis.com este următoarea: ”Halep este numărul 2 mondial și încă nu a ajuns la apogeul carierei, dar trebuie să fie mai proactivă pe durata punctelor – și mai rezistentă între ele – pentru a putea face pasul următor”.

Comentarii prin Facebook

Lasă un comentariu:

Adresa de email nu va fi făcută public.


*