12 ani de închisoare pentru Avraham Morgenstern, prietenul lui Radu Mazăre

  • Adrian Marinescu
  • 10 ianuarie 2017
  • Justiție

Avraham Morgenstern, administrator al firmei Shapir Structures SRL și apropiat al fostului primar Radu Mazăre, a fost condamnat de Tribunalul București la 12 ani închisoare și plata a 53 milioane lei către statul român, reprezentând prejudiciul într-un dosar de evaziune fiscală.

Tribunalul a mai dispus ca firma Shapir Structures SRL (aflată în insolvență) să plătească o amendă penală de 400.000 lei.

De asemenea, judecătorii au decis ca Avraham Morgenstern și Shapir Structures SRL să plătească în solidar statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor — ANAF, suma de 53.836.994 lei, reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat și nerecuperat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data săvârșirii faptelor până la data plății efective.

În plus, Avraham Morgenstern și Shapir Structures SRL trebuie să achite fiecare 30.000 lei cheltuieli judiciare.

Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Potrivit DNA, în perioada 2009 — 2014, Morgenstern, în calitate de administrator al firmei Shapir Structures SRL, nu a înregistrat corespunzător veniturile obținute din trei contracte încheiate cu RAEDPP (Exploatarea Domeniului Public și Privat) Constanța și Confort Urban SRL Constanța și nu a înregistrat facturile fiscale aferente veniturilor în executarea acestor contracte.

„În aceeași perioadă, inculpatul a înregistrat cheltuieli fictive, reprezentând consultanță și asistență tehnică oferite de societățile Larton Consultants ltd Cipru și Comrad Leasing ltd Cipru. Aceste activități au fost realizate cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, producând un prejudiciu de peste 10.000.000 de euro”, susține DNA.

În dosar, procurorii au pus sechestru pe bunuri mobile și imobile ale lui Avraham Morgenstern și Shapir Structures SRL, în valoare totală estimată de circa 2,8 milioane lei și 4 imobile situate în municipiul Constanța, neevaluate.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *